Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 2 septembrie 2017

Despre incredere si abandonare

Am fost cu cainii la veterinar si am avut o revelatie:))
Cainele batran e luat de pe strada anul trecut, e de rasa, a fost abandonat/pierdut, a avut o viata grea pe strada, l-am luat cu o multime de boli, dupa tratamente a ramas doar surd. E linistit, vesel, destept, cainele ideal. Cu frica de abandon, cand il urc in masina incepe sa latre si sa se agite incredibil.
Cainele pui, cumparat cand avea cam o luna, a dormit cu noi, langa pat, in prima perioada am dormit cu mana pe el. Cuminte, destept, vesel, iubaret cum sunt cainii mici si...curajos, neinfricat.
Mergem la veterinar. Le face niste injectii dureroase tare.
Cainele mare incearca sa fuga afara, sa scape, sa se apere. Il doare, ii este frica asa ca vrea sa se apere si sa fuga. E un caine care a avut stapan si a fost abandonat, sau pierdut. Are incredere in mine pana la un punct, se bazeaza pe el, vrea sa fuga dar nu la mine, vrea sa se apere el, nu sa-l apar eu.
Cainele mic tipa dupa ajutor si incearca sa fuga la mine. Are incredere in mine, ca il salvez, ca il iubesc, ca il apar, se bazeaza pe mine. Vrea sa fuga, la mine, vrea sa-l apar eu (nici nu-i trece prin cap sa o faca el).
pinterest


4 comentarii:

  1. Cât de dureroasa și greu de vindecat este aceasta "independența"

    RăspundețiȘtergere
  2. Cam asa ma comport si eu :). Daca putem face comparatie intre un om si un caine, dar cred ca sufar si eu de trauma abandonului, ma dispera senzatia asta ca nu am la cine sa fug cand mi-e greu sau mi-e frica... de obicei fug sub patura si atat :).

    RăspundețiȘtergere
  3. De ce nu mai scrieti pe blog? Cum mai merge viata?

    RăspundețiȘtergere