Faceți căutări pe acest blog

vineri, 25 decembrie 2015

Sa rimam:)

Ajunul Craciunului: eu prajituream, Ilinca imi tinea companie si repeta colinda.
Ilinca: Mami, Dumnezeu ne-a rimat perfect.
eu: Cum adica?
Ilinca: Avem rima, eu n-am voce, tu n-ai voce, eu desenez frumos si tu desenzi frumos, eu...tu...
Nu m-as fi gandit niciodata, dar iata ca da, Ilinca este rima mea:)


Un Craciun de poveste sa aveti, copii si mamici si tatici care rimati, care va cautati rima. Sper ca zilele acestea toti copiii sa primeasca o familie si bratele goale de mamici si tatici un copil.. Sa nu mai fie copii si oameni singuri! Domnul sa gaseasca poezia din inima noastra care sa ne permita sa rimam cu aproapele nostru:)

vineri, 4 decembrie 2015

Copil biologic+copil adoptat

Pentru ca una din mamicile care doresc sa adopte a pus o intrebare la care stiam sigur cine e in masura sa raspunda, am rugat-o pe Andreea, mamica adoptiva a unui baietel si mamica biologica a unei fetite sa ne spuna cum a fost in cazul lor:
pinterest
Sunt mama unei fetite si a unui baietel. Fetita este nascuta de mine si baietelul este adoptat. Intre ei este o diferente de 1 an si doua luni, fetita fiind mai mare. Cand a venit baietelul acasa, fetita avea 3 ani si 2 luni. Nu pot spune ca a fost usor. In primele 6 saptamani, fetita nu a avut nicio reactie, se purta ca si cand baietelul ar fi fost un vizitator ce urmeaza sa plece, apoi a inceput sa puna tot felul de intrebari (unde este mama lui, cand pleaca, daca putem sa il schimbam cu alt copil etc.). I-am reexplicat de vreo 10000... de ori ca baietelul acesta este fratele ei si ca va ramane definitiv si a urmat perioada de crize. Era absolut furioasa pe mine, pe noi si pe el. Nu a mancat nimic zile intregi, facea crize si se inchidea singura in camera (la nici 3 ani si jumate!!!). Noaptea refuza sa doarma singura. Pe baietel il agresa si ii spunea ca "nu ai nicio mama si nico tata". A durat vreo doua luni faza asta. Usor, usor a inceput sa accepte, apoi sa ii placa. Au inceput sa isi faca jocuri impreuna, sa aiba activitati comune, ba chiar sa ii ia apararea. In prezent lucrurile au intrat pe un fagas normal. Chiar, as putea spune, prin comparatie cu fratii naturali din jurul nostru, ca se inteleg foarte bine si ca se iubesc. Ei ii place sa fie leader, iar el o are pe ea ca punct de reper in tot ceea ce face. Analizand in urma, cred ca existenta fetitei in viata baietelului i-a facut adaptarea lui mai usoara, ea i-a fost si este cel mai bun terapeut. Iar pe ea,a invatat-o generozitatea, rabdarea, protectia si iubirea frateasca.
Nu te speria, sa cresti un copil e greu, sa ai doi copii este si mai greu. Toate lucrurile frumoase din viata noastra nu se obtin pocnind din degete. In plus, povestea noastra, e doar povestea noastra. Cu siguranta, la voi va fi altfel, dar la sfarsitul zilei vei fi la fel de obosita si fericita ca si mine ca ai copii minunati!