Faceți căutări pe acest blog

vineri, 12 iunie 2015

Cum apar copiii?

google
Ilinca: Mami cum apar copiii?
eu: sunt doua metode: prin nastere sau prin adoptie. Copiii scresc in burtica, o opereaza pe mamica si scoate bebele. Unele mamici ii nasc ele, altele adopta copiii de la doamne care nu ii pot creste, asa cum am facut eu.
Ilinca: care e mai usor?
eu: cum adica? de ce ma intrebi?
Ilinca: ca vreau si eu o surioara Natalita:)). (:))Natalia o chema pe strabunica mea si pe bunica mea...)

...Cand am fost la Prot copilului toti spuneau ca au avut semne, coincidente inainte sa-si cunoasca copilul... eu am spus ca nu, pentru ca nu mi se par importante, oamenii incep sa le caute si atunci cand nu apar sunt cuprinsi de indoieli deci am avut si noi coincidentele noastre:
- hotararea judecatoareasca de incredintare are data mea de nastere, copilul mi-a fost incredintat de ziua mea, asa s-a nimerit
- certificatul de nastere nou al ei a iesit la fix un an de cand am vazut-o prima oara
Daca mai caut mai gasesc:)

4 comentarii:

  1. nimic nu este intamplator; totul si toate se rotesc iar la un moment dat cercul trebuie sa se inchida :)
    Din aceasi categorie: familia extinsa nu stia de demersurile noastre de a adopta; bunica mea (care avea atunci 90 de ani, o minte relativ lucida direct proportional cu varsta) cu cateva saptamani inainte de a ne cunoaste noi copiii, i-a spus unchiului meu " sa aduceti gemenii acasa" (o replica absolut nelegata la subiectele conversatiei). Data documentului din instanta pentru incredintare are data nasterii mele. Copiii imi seamana incredibil de mult (eu am o culoare naturala a parului aparte - un roscat castaniu - ambii au aceasta nuanta); ziua lor de nastere este data la care ne-a fost prezentat dosarul lor; si multe alte "indicii" ca aici este locul lor ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ieri, fetita mea a vazut o d-na insarcinata:
    -"Mami, d-na aceea e insarcinata"
    -"Da"
    Mai mergem si intr-un magazin vede alta d-na insarcinata
    "Mami d-na aceea are un bebe in burta?"
    "Da"
    "Si tu de ce nu a vrut sa ma tii pe mine in burta ta?"
    "Asa a vrut DD, el a ales alta cale ca tu sa fii fetita mea"
    Iar referitor la coincidente noi nu am avut nici una, atat doar ca in drum sa ne cunoastem fetita am vazut un stol de berze si am simtit amandoi ca totul va decurge bine si ca ne indreptam catre fetita noastra

    RăspundețiȘtergere
  3. Anca, te citesc demult, chiar am citit si articolele mai vechi. In februarie anul acesta dupa o procedura de RUAM esuata am mers cu sotul de mana la Directie, eram decisi sa demaram procesul de adoptie. Adoptia tot timpul a fost in inima noastra, inca inainte sa stim ca suntem reproductive challenged. Inca mai e, nu stiu inca.
    Momentan ne-am oprit, poate pt ca psiholoaga numa de ajutor nu a fost, la orice spuneam noi ca ne-am dori de la copil/ii ea zicea ca nu se poate, sau poate timpul pe care il implica tot procesul si inflexibilitatea de a se mula dupa programul nostru; sau poate ca inca nu eram noi 100% pregatiti. Anul trecut vb des de asta, acum deloc.
    Ne pregatim de fertilizare in vitro, intr-o lume ideala mi-as fi dorit sa fi mers si cu adoptia in paralel.
    Blogul tau, trairile tale sunt ca o gura de aer pt mine. Cred ca daca nu as fi avut probleme de infertilitate eram mai hotarata, asa ma gandesc ca copilul sa considere ca l-am vrut pt ca nu am avut de ales.
    Nu stiu, poate intr-o zi o sa ne scrii care au fost provocarile in a deveni mama prin adoptie - legate de relatia cu copilul, cu familia largita si cu cei din jur.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici eu nu credeam in coincidente sau eram atât de sceptica ca un copil adoptat poate sa semene fizic cu parintii adoptatori...si mai ales nu intelegeam fraza " simti cand e copilul tau"...sau mai bine zis, nu credeam. Si cum a fost defapt:
    - am fost sunata cand eram in aeroport in Paris, plecam in delegatie pt 3 sapt dupa ce am intrebat asistenta sociala daca e ok sa plec si nu se va intampla nimic in perioada urmatoare ( m a asigurat ca e ok
    , sa plec linistită) - pe 9 iunie 2014
    - am primit un raport prin mail si l am citeam intre zboruri cand am prins net si incercam sa vorbesc cu sotul la tel. Raportul era prea perfect...doar mama si restul familiei cu tbc...Edi tratat la nastere...nimic deosebit. Nu vazusem poza dar la tel si eu si sotul am avut acelasi feeling: " it's him"...nu credeam ca voi zice asa ceva dar asa a fost...am stiut fara sa stim mare lucru despre el ca e copilul nostru.
    - in dosar...data nasterii...26 martie 2013...pe 26 martie 2012 e nascut finutul nostru, baiatul surorii mele. Era prea prea mare coincidenta, la diferenta de 1 an fix. Ii trăiam motul cand Edi se nastea!
    - am primit si poza, intr un final, pe mail, asistenta nu vroia sa ne o dea pana nu analizăm dosarul la rece..,stia ea de ce!. Nu mi a venit a crede cat de bine semana cu sotul...parul lui, forma fetei, barba lui, ochii ca ai mei, gura ca a mea...dar era sotul in picioare.
    - eu nu m am putut intoarce mai devreme...pe 13 iunie 2014 sotul mergea singur in prima vizita. Am sorbit 3 sapt pozele la prima vizită, nu am crezut vreodată ca va fi atat de greu sa fii atat de departe.
    - 3 vizite a facut sotul fara mine, edi s a atasat de el. A 4 a a fost si cu mine. E drept ca il stia seja pe sot si la el a tras.
    - au urmat multe vizite, il luam dim , il aduceam seara inapoi...si primim termen pt incredintare...13 aug 2014..chiar prea mare coincidenta...nr 13 e un nr norocos pentru noi.
    Nu credeam in coincidente, eu sunt e persoana care se bazeaza pe fapte si cifre, dar in cazul nostru Edi chiar ne a fost predestinat si am primit multe semne care sa demonstreze asta....e copilul nostru si ne a facut f fericiti ptca a venit in viata noastra...nu as concepe viata altfel

    RăspundețiȘtergere