Faceți căutări pe acest blog

duminică, 10 mai 2015

Catre viitorii parinti adoptivi

Am fost invitata sa vorbesc din nou despre adoptia Ilincai in fata unui grup de parinti care sunt la inceput de drum, care doresc sa adopte.
Ma intreb ce sa le spun, ce e important, ce mi se pare mie important acum n-are nicio legatura cu ce era important atunci cand am adoptat. Nici nu-mi mai amintesc ca am adoptat, stiu doar ca sunt mama copilului meu.
Cat am asteptat
Cum/cu ce am mers in prima si urmatoarele vizite la casa asistentilor maternali (jucarii, dulciuri...)
Cum a fost adaptarea
Daca stie ca e adoptata
Daca am avut frici (despre mostenirea genetica, despre tarele de pana la venirea in familie, despre rani si adaptabilitate)
Cum au primit/privit ceilalti decizia de a adopta
Cum se schimba dinamica vietii/familiei dupa venirea copilului
Daca tinem legatura cu asistentii maternali
Ce ar trebui sa mai spun?

10 comentarii:

  1. Cat curaj, cata daruire si cata motivatie sa faci asa ceva. Bravo de 100 de ori. Eu nu vred ca m-a arunca intr-o asemenea aventura nici intr-o 1000 de ani . . .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) absolut deloc, e doar un alt mod de a aduce un copil in familie:) si e de la intemeierea lumii, nu am revolutionat eu adoptia:)

      Ștergere
  2. - de ce isi doresc sa adopte (daca e pentru "a face o pomana", sa renunte)
    - sa nu se astepte ca la prima intalnire sa vada o printesa / un print (va deveni alaturi de ei), vorbitor / vorbitoare de 2 limbi straine
    - sa nu intre in panica in primul an la fiecare razvratire neinteleasa a copilului

    Parca am atatea idei in cap, dar nu le pot transpune :) Oricum, cand vei fi fata in fata cu interlocutorii, vor veni subiectele de la sine (sper - pentru ca in perioada de asteptare, cand am mers la Directie pentru intalnirile cu familiile atestate care nu intrasera in potrivire, am fost singurul cuplu care am dialogat cu personalul de specialitate, ceilalti au tacut si, probabil, au susurat pentru ei)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In ce sens sa nu intre in panica la fiecare razvratire a copilului:). Asta cu printul/printesa nu e nimic mai adevarat :)

      Ștergere
    2. Eu am trecut prin etapa "se razvrateste pentru ca nu sunt eu o mama buna, nu ii pot intelege nevoile..." Pana am inteles ca fiecare copil, chiar si cei crescuti in familiile biologice, "au dreptul" sa fie nemultumiti ;)

      Ștergere
  3. Buna, Anca! Iti urmaresc mereu blogul, sa vad ce ai mai scris nou! Ma regasesc in toate povestile tale! La noi a trecut un an de cand il avem acasa pe puiul nostru. Ti-am scris la un moment dat pe mail si ti-am trimis si o poza cu el, mi-ai spus ca e "pufos" - mi-a placut f.mult cuvantul. Am scris si eu un jurnal cu tot ce a fost important pana acum, ma gandesc sa i-l dau sa-l citeasca cand o sa fie mare, ca sa stie si el prin ce emotii am trecut impreuna! Chiar recent am citit in jurnal primele lui zile acasa, sa-mi aduc aminte.
    Am recitit pe blogul tau intalnirea cu asistentii maternali. Stii ca puiul meu nu i-a recunoscut cand i-a vazut? Sau poate nu a vrut sa-i recunoasca, ca doar avea 3 ani cand l-am luat de la ei, si ar fi trebuit sa-i tina minte totusi! Iar acum cateva zile m-a intrebat daca a crescut si el acolo in burtica mea, asa cum a vazut burtica la matusa lui. I-am raspuns ca un ingeras l-a adus la noi, si ca a crescut in inima noastra! Acum ma intreaba cand mai aduce ingerasul un copil!! Deci....
    O zi frumoasa iti doresc, Anca, si poate ne vom intalni intr-o zi cu puii nostri dragi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :* cu mare drag:). La ce periaoda ati fost la AM? Noi am fost la 6 luni si i-a recunsocut, figurile importante-Am, copiii, dar acum cateva luni, la un an a vazut o poza cu baietelul Am de care era f atasata si m-a intrebat cine este...Cand vrei sia i timp, poate scrii cateva cuvinte despre asteptarea voastra, despre adaptare,d espre piedici si reusite...cred ca le sunt de folos celor la inceput de drum:)

      Ștergere
    2. N-am fost noi la ei, pentru ca mi-era tare frica de intalnirea cu ei. Mi-am facut o prietena la "cursul de parinti" (caci asa imi place sa-i spun), a adoptat tot un baietel de aceesi varsta cu al meu, iar ea a avut experienta neplacuta ca el sa planga dupa AM cand a plecat de acolo, si inca multe zile dupa. De aceea mi-era teama. Dar ne-am intalnit intamplator in oras, AM erau cu copiii lor naturali, de care puiul meu era f.atasat, si la fel, m-a intrebat cine sunt si n-a vrut sub nici o forma sa fie luat in brate sau pupat de ei! A fost cam la 8 luni dupa ce l-am luat acasa. Oricum mi-au trecut toate temerile si mi-am dat seama ca e AL MEU de tot! O sa-ti scriu cateva randuri despre experineta noastra pe mail-ul personal si daca vrei, poti sa-l publici! Te pup, Anca!

      Ștergere
  4. hellene wrote:
    Anca....aproape de fiecare data cand iti citesc postarile de pe blog, plang. Ma regasesc si eu in muuulte din cele scrise de tine. Cel mai mult, de data asta, m-a impresionat Ilincuta in momentul in care-ti zicea ca ea nu mai pleaca de la tine de-acasa. Eu in acest moment mai am un pic si primesc atestatul, iar apoi urmeaza ....asteparea, care sper sa fie cat mai usoara. Stiu ca la momentul potrivit se va produce intalnirea cu cel de-al doilea copil al meu. Abia asteptam!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. In primul rand,sarbatori fericite tie si buburuzei :) :-*
    Vroiam sa stiu daca mai exista vreo sansa de a adopta un copilas luat in plasament(plasamentul nefiind facut cu acest scop,intre timp creandu.se o legatura intre ea si copil,ea fiind singura)
    Lidia

    RăspundețiȘtergere