Faceți căutări pe acest blog

vineri, 13 iunie 2014

Vizita la asistentii maternali - dupa 6 luni

I-am promis acum ceva vreme llincai ca vom merge la asistentii maternali atunci cand vine Pastele. Cum ei nu aveau chef de vizite atunci am tot amanat-o, pana cand luni ma intreaba copilul meu daca a trecut Pastele ca ii este dor tare de Laur, un baietel de la maternali. I-am zis ca inca mai este Pastele (ce bine ca are 4 ani!), asa ca ea toata saptamana a salutat cu "Hristos a inviat". I-am promis ca daca asistentii sunt acasa mergem la ei. I-am sunat si le-am zis ca vrem sa venim in vizita, Joi Ilinca a plans din orice si tare de tot, voia sa stea cu mine, langa mine in orice moment, chiar si la baie.
eu: Ilinca ti-e frica? Te temi de ceva?
ea: ca ma lasi (la asistentii maternali).
I-am explicat ca asa ceva nu se poate, ca ea e copilul meu si as muri fara ea, ca nimeni niciodata nu mi-ar putea-o lua, dar...frica e frica si nu are logica.
Vineri dupa ce am luat-o de la gradinita, ne-am urcat in masina si ne-am dus la tara, unde a copilarit ea pana la 3.5 ani.
Am oprit masina in fata curtii si domnul a venit sa ne deschida poarta, doamna era pe scari. Cand a vazut-o pe doamna, Ilinca a avut o reactie superba, s-a apucat si de ras si de plans in acelasi timp (exact ca un om mare care vede pe cineva drag dupa multa multa vreme), dar a interpretat emotia ca "ma tem".
Am luat-o in brat si am reasigurat-o ca o iubesc si ca este copilul meu pentru toata viata.
Totul a decurs foarte frumos, s-a pupat cu copiii, cu domnii, stia unde sunt toate in casa, s-a jucat pe afara, doar atat le-a spus foarte clar "Nu ma cheama x, ma cheama Ilinca" (adultii s-au conformat foarte repede, copiii mai greu;).
A fost ca orice vizita de oriunde, la oricine la care a mai fost, le spunea pe nume matrenalilor, se comporta la fel de firesc ca si cu niste prieteni.
S-a dus afara si s-a jucat cu copiii pe care ii cunostea si de care-i fusese dor.
Am avut ocazia sa vad alte doua fetite de 2 ani care stau la asistenti, care stateau fiecare in patutul ei in camere diferite (vara in casa!), una nu mergea, avea premergator si viata lor cu exceptia schimbatului se desfasoara in patut (asa a stat si copilul meu pana la 3 ani) :(  ca povestea doamna ca daca iesea afara cand se intorea o gasea pe jos (escalada patutul si cobora:).
M-a uimit pentru ca nu o recunostea pe "mamaia"-mama doamnei, pe "bonicol" (desi pe la Craciun imi spunea zilnic ca sa ma duc sa-l bat ca i-o rupt ei manutele) si pe o fetita adolescenta care venea zilnic pe la ei si care o iubea mult.
Insa stia ca nu o mai vazuse pe doamna cu bluza cu care era ieri si ca au aparut jucarii noi:)) - are repere clare.
La plecare i-am spus cat se pupau isi luau la revedere ca ma duc sa scot masina (a trebuit sa o scot cu spatele pe o poarta din metal foarte stramta si in spate e o rapa de vreo 60 metri pana la un lac, asa ca fiecare cm conteaza).
Ea era in brate la doamna si cand a vazut ca iese masina a tipat tare si cand am luat-o in brate tremura ca varga. Oricum s-a linistit foarte repede
 repede si am plecat acasa.
Mi s-a parut mai receptiva aseara, in sensul ca i-am zis Ilinca du-te la culcare (nu a trebuit sa negociem:)) si inca la vreo doua faze si a fost si mai dragastoasa ca inainte (cam ca un scai). Cred ca undeva colo mai pastra ceva, mai era o retinere, o frica ca pot s-o duc inapoi, inca nu-si luase ramas bun de la ei. Stia ca sunt prietenii ei, dar ieri a constientizat cu adevarat diferenta (eu asa cred). Nu se punea problema sa-i mai iubeasca sau sa creada ca sunt parintii ei, dar cred ca ieri, in prezenta tuturor si-a clarificat anumite aspecte din capsorul ei dragalas ca un clopotel.
Ce a fost pozitiv:
- a avut ocazia sa-i vada si sa-si ostoiasca dorul, sa-i aseze acolo unde le este locul, noi am mai facut asta prin desene (eu ii desenam pe toti si ea ii colora, plus povestea ei desenata), dar realitatea bate desenele
- a avut ocazia sa-si ia ramas bun
- eu am avut ocazia sa le multumesc pentru ce au facut pentru copilul meu (le-am mai multumit si alta data, dar acum mai clar)
- pot afirma ca orice se recupereaza (chiar si 3 ani in patut) sau 12/24 tv
- pentru ei a fost o mare multumire sa vada ca nu au fost uitati (de unii copii se ataseaza mai tare, de unii mai putin - de copilul meu au fost mai tare, ceea ce a fost o binecuvnatare pentru afectivitatea ei)
- m-am bucurat tare sa aflu ca un baietel care sta acolo si era destul de marginalizat de ei va fi luat luni de taticul lui (acum 8 luni cand ma duceam in vizita la Ilinca era incredibil de destept, acum era doar cuminte:(, dar stiu sigur ca va recupera cu taticul aproape (indiferent cine si ce este, atat vreme cat il iubestte copilul va fi fericit)
- mi-am reconfirmat de cat de putine au nevoie copiii pentru a fi fericiti
Ilinca mea la Biserica