Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 aprilie 2014

5 luni

Ilinca: Mami sunt bucuroasa ca esti bucuroasa
Eu: De ce?
Ilinca: Pai tu nu stii ca esti a mea?
 Imi spune de zeci de ori pe zi cat ma iubeste si ma pupa. Descopar pe zi ce trece ca e un copil remarcabil (nu ca e a mea), asa e ea de la Doamne Doamne, este un copil ca toti copiii care infloresc pentru ca se simt iubiti.
Seara se imbraca in pijama, apoi ne bagam in pat, spune rugaciunea, apoi urmeaza "Pupul" fara de care se blocheaza totul, apoi isi suflica manecile, isi baga degetelele in gura, se face covrig, isi indeasa funduletul in burta mea, si isi pune talpicile pe piciorul meu (si eu stau covrig), altfel nu se poate adormi, decat intr-o imbratisare cat mai stransa.
Dimineata se trezeste incredibil de bucuroasa, rade tare si-i rad si ochisorii si este pufoasa si moale si calduta si plina de bucurie. Daca cumva indraznesc in week-end sa dorm peste 6:30 "Mami, a venit lumina", "Nu vrei sa spunem animalele/culorile...", uneori o mai iau in brate si ma plimb cu ea prin camera si atunci se muleaza de parca ar fi a doua mea piele. E maruntica si cand alearga privirea mea devine o rugaciune de multumire pentru acest copil, pentru ca m-a facut mama, pentru ca inima mi s-a facut mare si a intrat ea toata acolo, pentru ca e lichida iubirea pentru ea si-mi curge prin vene, pentru ca o vad fericita, pentru ca turuie cat e ziulica de lunga, pentru ca o aud razand si cantand si o vad dansand zilnic, pentru ca ma uimeste mereu cu cat e de desteapta, de inteleapta si cata iubire si bucurie poate oferi.
S-a schimbat intru totul cu o singura exceptie -pisica:D, daca o intreaba cineva daca ramane la el, ea raspunde "nu, ca ma asteapta Shubita" (motanul), cand ajungem acasa pana sa deschid usa "vai saracul Shubita, plange, a stat singur", cum intra in casa il ignora total...Din cand in cand ii mai aplica si cate o corectie, asa preventiv :( (la asistentul maternal era o distractie sa faci elice din matzele trase de coada).
Daca la inceput nu aveam timp nici sa respir, sau sa fac un dus, sa-mi duc un gand pana la capat, rapid, in aproximativ doua saptamani am itnrat intr-o rutina, si, incet incet mi-am recapatat din viata mea, integrand-o in actiunile mele, asa ca sa nu disperati, exista depresie si post-adoptie datorita lipsei de timp/oboselii(intr-o noapte in prima saptamana de nesomn am luat sticla de ulei in loc de cea de apa)/schimbarii totale de poli in viata/temerilor (ricine pare mai bun pentru meseria de mama decat mine), dar trece :)).
Scopul meu in viata nu a fost sa fiu doar mama, nu am asteptat asta cu disperare, nu am deznadajduit ca nu a venit mai repede, nu am facut din copil o solutie, nu mi-a umplut viata pentru ca inainte ar fi fost goala, era plina si frumoasa si inainte. Ea insa mi-a stabilit prioritatile : ea si undeva acolo departe ceilalti si celelalte, intr-un mod asa subtil si discret ca o respiratie, e atat de normal ca totul sa inceapa si sa se termine cu ea...
Avea dreptate Vigotski cu faptul ca devin destepti copiii adoptati, pentru ca se simt iubiti si atunci ei infloresc, recupereaza toti anii si lunile in care poate s-au uitat la pereti albi pe fond alb... Sunt si lucruri care vin din mostenirea ei genetica si ma amuza: de exemplu este foarte talentata la orice sport, s-a urcat pe bicicleta, in jumatate de ora merge perfect, daca joaca fotbal cu mai multi baieti, dribleaza de parca e o mica campioana si cu siguranta le ia mingea, danseaza pe ritm, are voce, are o indemanare nemaipomenita in maini, poate sa faca foarte multe lucruri dificile si pentru un copil de 7 ani, are o busola primitiva si se orienteaza in spatiu incredibil (recunoaste cu usurinta un loc in care a mai fost doar o singura data, chiar si locuri pe care le-a vazut intr-o poza).
Pe asistentii maternali i-am integrat in familia extinsa, sunt ca niste rude de la tara, cu care vorbim din cand in cand la telefon si la care, acum ca e vreme buna vom merge in vizita. Vorbim firesc despre perioada in care a stat la X. Nu am abordat ideea de adoptie, desi folosesc cuvantul de fata cu ea si povestesc daca ma intreaba cineva liber, doar ca nu i-am putut spune inca ca a nascut-o alta femeie, inca nu stie cum se nasc copiii, si intr-o zi i-am spus ca mamele poarta copii in burta, s-a speriat a crezut ca mamele pot manca copiii, asa ca nu am vrut sa o sperii sa creada ca o poate manca vreo doamna.
Intr-o zi m-am suparat pe ea si i-am spus, s-a apucat de plans tare, a doua zi m-a itnrebat daca mai sunt suparata pe ea si i-am spus ca nu, la care ea: "daca te superi iei alt copil, nu?", era sa lesin. I-am explicat ca nu exista alt copil pentru mine, ca ea e copilul meu si eu sunt mama ei si eu nu am ce face cu alt copil si ca o iubesc tot timpul, chiar si cand ma supara, dar as prefera sa nu ma supere. In ultima vreme pare ca a inteles asta, cand spun "te iubesc si o sa te iubesc toata viata" ea completeaza " si nu lasi pe nimeni sa-mi faca rau":)), cred ca am spus propozitia asta in prima saptamana cand am adus-o acasa si se pare ca i-a placut cum suna ca a inregistrat-o ad-litteram.
 Tema recurenta pentru saptamana aceasta este:
Ilinca: Mami, te iubesc mult
Eu: Eu mai mult
Ilinca: ba eu mai mult...

12 comentarii:

  1. E atata caldura si dragoste in tot ce citesc aici ca e imposibil sa nu ma emotionez. Simt ca ma incarc pozitiv de cate ori trec pe aici, e o placere sa vin in "vizita". Frumoasa familie, numai bine va doresc!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Anca,
    ce surpriza placuta e blogul tau! Nu numai ca faci o treaba minunata cu Ilinca, dar si scrii grozav! Multe din emotiile "povestite" de tine imi sunt familiare, le-am trait si eu cu Ema. Sa te bucuri de Ilinca si sa fiti zambicioase sui fericite mereu!
    Anca (Cluj)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :* Anca draga multumesc din suflet:), Ema este o minunatie.

      Ștergere
  3. Ma bucur ca am descoperit acest blog. Este linistitor sa descopar ca este oarecum normal ce ni se intampla si noua ca familie adoptiva de doi nazdravani gemeni :) Da, am suferit de trauma post adoptie, de lipsa de timp, de senzatia ca nu faci tot ce trebuie, de teama ca nu se vor adapta astfel incat sa le fie bine. Insa, copiii au mult mai multa putere de intelegere decat credem noi, mult mai multa rabdare cu noi decat credem. si da, iubirea materna si paterna ii fac sa infloreasca, sa recupereze lipsurile din educatie cat altii in zece :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si nu numai in educatie. Cu doi cum ti-a fost? In Iasi am vazut ca acum nu prea mai recomanda adoptia de frati, probabil pentru ca este foarte foarte greu:*

      Ștergere
    2. Este provocator cu doi copii de-odata. Casa s-a umplut de glasuri vesele, timpul nu mai ajunge niciodata pentru toata joaca pe care si-o doresc cu noi. Insa adaptarea a fost mult mai lina tocmai deoarece au fost doi. S-au avut unul pe altul, si-au luat parte din trecut cu ei (respectiv unul pe celalalt). Asa cum spun cunoscutii (crezand ca le stiu pe toate :) ), am scapat de biberoane si nopti nedormite pentru ca aveau 6 ani cand i-am luat. Dar am avut si mai avem provocari de alt gen. Copiii inca mai faceau pipi in pat la varsta de 6 ani, se trezeau noaptea plangand, nu stiau sa numere, carente in exprimare (din cauza lasarii la TV timp indelungat). Acum sunt in ritmul copiilor de varsta lor, la clasa zero (sau cum s-o mai chema :) ), numara, socotesc, stiu toate literele, scriu litere de tipar.

      Ștergere
    3. Noi nu am auzit sa fie nerecomandata adoptia de frati, din contra, am inteles ca atunci cand sunt 2 sau mai multi frati in sistem declarati adoptabili, nu se accepta despartirea lor. Apare insa discutia despre dorinta parintilor adoptatori de a lua mai mult de 1 copil. Tinand cont de situatia socio-economica din Romania, este dificil.

      Ștergere
    4. Nu in sensul ca i-ar desparti nu s epot desparti dect daca unul are un handicap foarte grav sau...ci in sensul ca parintilor adoptivi le-a fost foarte foarte greu, cu multe greutati si probleme, deoarece oameni care nu avusesera nici un copil se trezesc cu doi cu probleme, personalitati si caractere diferite. Chiar daca copiii au avut part de aceleasi experiente nu le-au trait, si integrat la fel... Se au unul pe altul, au un punct de sprijin, ceva foarte important care a ramas constant, asta este intr-adevar aspectul pozitiv. Dar diatorita provocarilor mari carora trebuie sa le faca fata cuplurile care adopta frati, am observat ca se recomanda aoptia unui copil si apoi a inca unuia daca asa se doreste...

      Ștergere
    5. Oh daca ar sti cat de simplu e sa prepari un biberon in comparatie cu sa vindeci o frica care nici nu ai idee de unde izvoraste... Referitor la tv am observat ca e o moda, e simplu si comod sa fie lasati cu zilele in fata lui, este minunat insa ca efectele negative dispar si ei sunt ca niste buretei pregatiti sa absoarba orice informatie (poate si pentru ca s-au odihnit pana la o anutia varsta:) si acum doresc sa-si floseasca creierul, abilitatile, sentimentele pe care abia le-au descoperit:) (copilul meu inca mai lange in hohote daca cineva nu vrea sa se joace cu ea - mei mi se pare o evolutie, unde la inceput nu dadea doi lei pe parerea nimanui, acum a desoperit sentimente, doreste sa fie acceptata, sufera - are sentimente! trebuie doar sa invete sa le gestioneze:)

      Ștergere
  4. Articolul asta e cand simpatic, cand serios, cand duios, cand educativ, cand haios.
    Bietul Shubiţă, Ilinca "a tras mâţa de coada" la propriu :)))
    Imi place mult cum scrii despre voi - si nu doar pentru ca e educativ si folositor. :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :* da, Shuba a fost ind epresie vreo luna, am crezut chiar ca o sa moara, acum si-arevenit si se ignora reciproc:))

      Ștergere