Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 aprilie 2014

5 luni

Ilinca: Mami sunt bucuroasa ca esti bucuroasa
Eu: De ce?
Ilinca: Pai tu nu stii ca esti a mea?
 Imi spune de zeci de ori pe zi cat ma iubeste si ma pupa. Descopar pe zi ce trece ca e un copil remarcabil (nu ca e a mea), asa e ea de la Doamne Doamne, este un copil ca toti copiii care infloresc pentru ca se simt iubiti.
Seara se imbraca in pijama, apoi ne bagam in pat, spune rugaciunea, apoi urmeaza "Pupul" fara de care se blocheaza totul, apoi isi suflica manecile, isi baga degetelele in gura, se face covrig, isi indeasa funduletul in burta mea, si isi pune talpicile pe piciorul meu (si eu stau covrig), altfel nu se poate adormi, decat intr-o imbratisare cat mai stransa.
Dimineata se trezeste incredibil de bucuroasa, rade tare si-i rad si ochisorii si este pufoasa si moale si calduta si plina de bucurie. Daca cumva indraznesc in week-end sa dorm peste 6:30 "Mami, a venit lumina", "Nu vrei sa spunem animalele/culorile...", uneori o mai iau in brate si ma plimb cu ea prin camera si atunci se muleaza de parca ar fi a doua mea piele. E maruntica si cand alearga privirea mea devine o rugaciune de multumire pentru acest copil, pentru ca m-a facut mama, pentru ca inima mi s-a facut mare si a intrat ea toata acolo, pentru ca e lichida iubirea pentru ea si-mi curge prin vene, pentru ca o vad fericita, pentru ca turuie cat e ziulica de lunga, pentru ca o aud razand si cantand si o vad dansand zilnic, pentru ca ma uimeste mereu cu cat e de desteapta, de inteleapta si cata iubire si bucurie poate oferi.
S-a schimbat intru totul cu o singura exceptie -pisica:D, daca o intreaba cineva daca ramane la el, ea raspunde "nu, ca ma asteapta Shubita" (motanul), cand ajungem acasa pana sa deschid usa "vai saracul Shubita, plange, a stat singur", cum intra in casa il ignora total...Din cand in cand ii mai aplica si cate o corectie, asa preventiv :( (la asistentul maternal era o distractie sa faci elice din matzele trase de coada).
Daca la inceput nu aveam timp nici sa respir, sau sa fac un dus, sa-mi duc un gand pana la capat, rapid, in aproximativ doua saptamani am itnrat intr-o rutina, si, incet incet mi-am recapatat din viata mea, integrand-o in actiunile mele, asa ca sa nu disperati, exista depresie si post-adoptie datorita lipsei de timp/oboselii(intr-o noapte in prima saptamana de nesomn am luat sticla de ulei in loc de cea de apa)/schimbarii totale de poli in viata/temerilor (ricine pare mai bun pentru meseria de mama decat mine), dar trece :)).
Scopul meu in viata nu a fost sa fiu doar mama, nu am asteptat asta cu disperare, nu am deznadajduit ca nu a venit mai repede, nu am facut din copil o solutie, nu mi-a umplut viata pentru ca inainte ar fi fost goala, era plina si frumoasa si inainte. Ea insa mi-a stabilit prioritatile : ea si undeva acolo departe ceilalti si celelalte, intr-un mod asa subtil si discret ca o respiratie, e atat de normal ca totul sa inceapa si sa se termine cu ea...
Avea dreptate Vigotski cu faptul ca devin destepti copiii adoptati, pentru ca se simt iubiti si atunci ei infloresc, recupereaza toti anii si lunile in care poate s-au uitat la pereti albi pe fond alb... Sunt si lucruri care vin din mostenirea ei genetica si ma amuza: de exemplu este foarte talentata la orice sport, s-a urcat pe bicicleta, in jumatate de ora merge perfect, daca joaca fotbal cu mai multi baieti, dribleaza de parca e o mica campioana si cu siguranta le ia mingea, danseaza pe ritm, are voce, are o indemanare nemaipomenita in maini, poate sa faca foarte multe lucruri dificile si pentru un copil de 7 ani, are o busola primitiva si se orienteaza in spatiu incredibil (recunoaste cu usurinta un loc in care a mai fost doar o singura data, chiar si locuri pe care le-a vazut intr-o poza).
Pe asistentii maternali i-am integrat in familia extinsa, sunt ca niste rude de la tara, cu care vorbim din cand in cand la telefon si la care, acum ca e vreme buna vom merge in vizita. Vorbim firesc despre perioada in care a stat la X. Nu am abordat ideea de adoptie, desi folosesc cuvantul de fata cu ea si povestesc daca ma intreaba cineva liber, doar ca nu i-am putut spune inca ca a nascut-o alta femeie, inca nu stie cum se nasc copiii, si intr-o zi i-am spus ca mamele poarta copii in burta, s-a speriat a crezut ca mamele pot manca copiii, asa ca nu am vrut sa o sperii sa creada ca o poate manca vreo doamna.
Intr-o zi m-am suparat pe ea si i-am spus, s-a apucat de plans tare, a doua zi m-a itnrebat daca mai sunt suparata pe ea si i-am spus ca nu, la care ea: "daca te superi iei alt copil, nu?", era sa lesin. I-am explicat ca nu exista alt copil pentru mine, ca ea e copilul meu si eu sunt mama ei si eu nu am ce face cu alt copil si ca o iubesc tot timpul, chiar si cand ma supara, dar as prefera sa nu ma supere. In ultima vreme pare ca a inteles asta, cand spun "te iubesc si o sa te iubesc toata viata" ea completeaza " si nu lasi pe nimeni sa-mi faca rau":)), cred ca am spus propozitia asta in prima saptamana cand am adus-o acasa si se pare ca i-a placut cum suna ca a inregistrat-o ad-litteram.
 Tema recurenta pentru saptamana aceasta este:
Ilinca: Mami, te iubesc mult
Eu: Eu mai mult
Ilinca: ba eu mai mult...

luni, 21 aprilie 2014

Copiii adoptati

Am cel mai bun si mai frumos copil din lume. Toti care o vad sunt socati de faptul ca este adoptata (intr-o mica masura si pentru ca seamana fizic cu mine). Nu stiu care este prejudecata principala si de ce ii socheaza, cred ca se asteapta ca acesti copii sa fie un fel de copii de mana a doua... altfel nu le inteleg socul. Este o domnisoara desteapta si frumoasa si vesela si...ce ma bucura cel mai tare pe mine e faptul ca este empatica. Daca ii e rau cuiva sau e trist, sau este sarac vrea ea sa-i dea un pupic, sau sa-i faca maimai sau sa-i duca o jucarie sau sa-i faca o surpriza. Este un copil intelegator si minunat si plin de rabdare! - se poate juca singura chiar si doua-trei ore (deseneaza, face puzzle, lipeste si decupeaza...), sta linistita la Biserica  si o ora jumatate fara sa o trag de maneca sau sa-i fac observatii, poate intelege ca eu  ma uit la un film, sau lucrez, sau stau de vorba cu cineva, nu se baga in seama cand sunt alti adulti, nu se da cu "curu de pamant" cand nu are acces sau nu obtine ceva.
google

Ii multumesc zilnic Domnului pentru ea si...e atat de frumoasa si desteapta si...e o ambasadoare perfecta pentru cei care inca se indoiau daca sa adopte dar inca ma deranjeaza uimirea si laudele...oare suntem atat de superficiali incat sa punem etichete unor niste copii orfani?
 Sunt niste copii destepti si frumosi si buni si iubitori ca toti copiii doar ca si-au intalnit parintii putin mai tarziu pe calea adoptiei si au suferit putin mai mult...

miercuri, 9 aprilie 2014

Ziua gargaritei

Ieri a fost ziua Ilincutei, am fost dupa masa de pranz, la gradinita, cu tort:). A ramas doar grupa ei si dna. educatoare a urcat-o pe un scaun si copiii i-au cantat "la multi ani" si cand sa cant si eu m-a busit plansul - a fost un moment incredibil pentru mine, nu imi inchipuiam ca pot simti atata emotie la o zi de nastere. Ea era si speriata si incantata si uimita si fericita - a intins mana spre mine si mi-a zis incet "mami ai venit tu si ai adus si tort" - era asa de emotionata...
 Seara cand am intrat in casa am rugat-o sa se duca in sufragerie si sa-mi aduca sticla cu apa ca mi-e sete. A deschis usa si..."oau, o bicicleta" :)) Mi-a multumit de nenumarate ori, isi dorea de la Craciun o bicicleta si in fiecare zi pentru buna purtare trageam impreuna cate o linuta pe un caiet - pana cand s-a umplut pagina.
Ieri mergeam pe strada si-i multumeam Lui Dumnezeu pentru manuta calda si "cufoasa" si moale din mana mea:)