Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...

luni, 25 iulie 2016

If not...then

DACA NU...ATUNCI
Scena la tara, povestita de mama (copilul din poveste e adoptat, nu il cunosc, doar pe bunica)
Copilul e adus de bunica in vacanta la bunici. Copilul se pune pe urlat ca vrea acasa la parinti. Bunica plina de nervi ii explica ca"esti o tiganca si daca mai faci atatea marafeturi, parintii te duc inapoi de unde te-au luat".
Bunica in cauza este un om fain, copilul, ca toti copiii o adusese la exasperare pe moment, altfel il iubeste.
Chiar daca vi se pare de bun simt...si aveti senzatia ca toata lumea stie ca asemenea lucruri nu se spun, incercati sa vb cu cei cu care va lasati copiii, ca in niciun caz sa nu foloseasca astfel de amenintari...
Cand eram eu copil se folosea des aceasta amenintare ca te duc parintii si te dau la tigani/la casa de copii/nu te mai iubesc. Cei carora li se suneau astea nu trecusera prin ele, asa ca nu le dadeau importanta, dar pentru un copil care deja a fost abandonat nu exista frica mai mare, cel putin in prima perioada:).
Verbalizati care sunt amenintarile/cuvintele care nu pot sub nicio forma spuse...

joi, 21 iulie 2016

O atingere face cat o mie de caramizi :)

Inainte sa vina Ilinca am studiat cam toate cartile de parenting traduse la noi, plus multime de articole si totusi nimic nu avea sa ma pregateasca pentru ceea ce a urmat. Nimic nu conta, intre mine si copilul meu era un zid. Ea avea un zid, urmat de alt zid si de alt zid, toate zidite bine in jurul ei. (atunci cu siguranta nu stiam cat de multe are si cat de trainic sunt construite, ca m-ar fi apucat disperarea). Cum puteam patrunde la ea(nu mi-am pus intrebarea asa de clar, mai mult era o nevoie, o disperare si o lupta continua). Atingand-o. Copiii adoptati nu au fost atinsi, nu au fost mangaiati niciodata (copilul meu, cand am mangaiat-o prima oara pe manuta isi tinea rasuflarea, era in extaz, nu stia ce e asa de placut si ce i se intampla). Dar cum ajungeti la manuta? Ca Ilinca mea nu ma lasa sa o tin de mana, asa ca am inventat inelus invartecus facut in palma ei, ca sa simta cat e de placut sa te atingi, de mii de ori, si de fiecare data mimam o bucurie prosteasca cand ghicea degetul cu care ii faceam inelusul). Sau, il intrebati pur si simplu (la Ilinca sigur ar fi mers atunci, dar nu mi-a trecut prin cap): vrei sa te mangai? imi dai voie sa-ti arat? E foarte placut. Chiar daca respinge (ca orice noutate) voi insistati si maine, cu acelasi entuziasm..., pana cand o sa vrea sa nu va mai opriti, iar voi veti face scurta la mana. Over an over again.
Scarpinati-l pe spate in fiecare seara inainte de culcare, faceti-o o rutina (plimbati-va mana pe spatele lui, apoi mangaiati-l pe cap pana adoarme sau tineti-l de manuta.
Dormiti cu el, cat de mult, tineti-l cat mai aproape, daca va respinge, sau daca se muta lipit de perete, cumparati-i un pat de o persoana in camera lui si dormiti dvs acolo. Daca ati putea sa-l obisnuiti sa doarma pe dumneavoastra ar fi de-a dreptul ideal:), sa va asculte bataie inimii.
Faceti baie cu el.
Intrati in apa la mare cu el in brate.
Tineti-l in brate, cat de mult si de des puteti, "invatati-l prost", dar mai ales in locurile publice, in aglomeratii, petreceri, mall-uri. Sa stie ca se poate baza pe dvs, nu-l impingeti sa se duca sa se descurce, s-a descurcat singur pana acum, acum trebuie sa invete sa se bazeze, sa renunte la control si sa vi-l predea si e destul de infricosator. 
Jucati-va orice joc care presupune imbrtisari si rostogoliri si gadileli si atingeri cat mai multe.
In public, imbratisati-l des, atingeti-i umarul, capul, luati-i manuta si i-o pupati.
O atingere banala darama zeci de caramizi pe care zile intregi de orice alte activitati nu le-ar putea darama. Apropierea fizica este ceea ce i-a lipsit cel mai mult. Asistentii maternali ii ofera mancare si haine si socializare, uneori si jucarii, dar atingeri destul de precar.
Am observat chiar ca...un copil adoptat si dupa multa vreme dupa ce are o familie are tendinta de a se lipi de persoane, de a sta aproape, de exemplu pe o banca, intr-o sala de asteptare, astfel incat sa-si atinga genunchii, va sta srijinit cu spatele de dvs in timp ce descopera lumea, asa cum fac copiii mici, desi el este prescolar:)

miercuri, 20 iulie 2016

Sa iubesti!

Cand am adoptat imi era frica daca nu o sa fiu iubita pana la capat, daca copilul isi va iubi mai mult parintii biologici, care, nefiind langa el ii poate proiecta in parintii perfecti?
Chestia faina e ca nici nu mi-ar mai pasa, treaba copilului nu e sa te iubeasca, a ta este sa il iubesti si il iubesti intr-atat incat niciun gand nu exista fara filtrul care se numeste copil. Cand devii parinte iubesti in ciuda a toate si neconditionat, nu e un schimb, o reciprocitate, imi dai-iti dau. Asta cred a e singura relatie care se sustrage trocului.
Asa ca...dragi viitori parinti, nu va temeti ca nu veti fi iubiti, cu siguranta veti fi, dar...nici nu conteaza, conteaza sa iubiti, sa va depasiti toate limitele si limitarile, sa va cunoasteti frumosi si minunati, sau hidosi in momente de maxima tensiune, conteaza sa o luati de la capat in fiecare dimineata, mai imbunatatiti, mai plini de iubire, inarcati de momente magice care se nasc in voi si in copilul din viata voastra:).
https://ro.pinterest.com/pin/380906080965922464/


sâmbătă, 21 mai 2016

Cum schimbam numele unui copil adoptat

In mod normal fiecare purtam cu noi o lista cu nume pe care sa le punem fetei sau baiatului nostru, inca de cand suntem copii. Ea se adapteaza mereu, in functie de varsta, gusturi, nume care capata rezonanta in viata noastra.
Cand se naste un copil e simplu, parintii aleg unul din lista un nume, dar cand il adopta? Copilul adoptat vine cu prenumele proprii, care, la fel ca si numele de familie, se poate schimba odata cu noul certificat de nastere, practic copilul primeste o identitate cu totul noua.
Eu am asa o lista, cu nume care imi plac, cel putin de baieti:)), iar la fete cu nume care imi displac:).
La inceput, cand am cunoscut-o pe Ilinca, am scris numele care-mi placeau pe o lista, incercand sa vad care i se potriveste, copilul avand aprope 4 ani si o anumita personalitate... Apoi m-am razgandit in perioada vizitelor, mi se pareau prea multe schimbari. Apoi am citit ca numele e darul pe care parintii il fac copiilor, am simtit ca trebuie sa se rupa cu totul de trecut, asa ca am luat lista si m-am hotarat asupra unuia care i se potrivea manusa. Numele de botez, de sfant, i-a ramas ca al doilea prenume.
Cum i-am schimbat acest nume? Copilul avea 3.8 ani cand a venit acasa, dar stia putine cuvinte, alinturi deloc, asa ca...am inceput sa-i spun prajiturica, turtita, ilincuta, acadica, bombonica. Auzea tonul si credea ca ilincuta e tot un alint printre altele, apoi am inceput sa o strig asa, apoi am prezentat-o asa, apoi i-am vorbit/strigat/adresat exclusiv asa cam dupa 2 saptamani. Nici nu si-a dat seama:)
Probabil sunt si alte modele, dar acesta a fost al nostru, care a avut rezultat bun, Ilinca stie povestea numelui ei: dintr-o lista de nume, mami a ales numele care i se potrivea cel mai bine:)

mrsmyerskindergarten.blogspot.co.uk

sâmbătă, 9 aprilie 2016

6 ani

Ilinca a implinit ieri 6 ani. In drum spre casa...
Ilinca: mami, poti sa te mariti la orice varsta?
eu: de la 20 ani incolo da
ea: dar la 6?
eu: la 6 nu, vrei sa te casatoresti?
ea: as vrea...ca sa dansez cu David L...


Ilinca imi povesteste bucuroasa ca s-a intalnit cu parintele
eu: si ce ai zis?
ea: Buna parinte!
eu: si el?
ea: Buna Ilinca! :)) pe vremea mea nu se cadea sa i spui buna la parinte, dar...cat de stresant era sa il salut, sa-i zic "sarumana"...nu ma bucura niciodata sa ma intalnesc cu el, sigur nu salutam destul de tare de cuviincios, de frumos;)

vineri, 25 decembrie 2015

Sa rimam:)

Ajunul Craciunului: eu prajituream, Ilinca imi tinea companie si repeta colinda.
Ilinca: Mami, Dumnezeu ne-a rimat perfect.
eu: Cum adica?
Ilinca: Avem rima, eu n-am voce, tu n-ai voce, eu desenez frumos si tu desenzi frumos, eu...tu...
Nu m-as fi gandit niciodata, dar iata ca da, Ilinca este rima mea:)


Un Craciun de poveste sa aveti, copii si mamici si tatici care rimati, care va cautati rima. Sper ca zilele acestea toti copiii sa primeasca o familie si bratele goale de mamici si tatici un copil.. Sa nu mai fie copii si oameni singuri! Domnul sa gaseasca poezia din inima noastra care sa ne permita sa rimam cu aproapele nostru:)

vineri, 4 decembrie 2015

Copil biologic+copil adoptat

Pentru ca una din mamicile care doresc sa adopte a pus o intrebare la care stiam sigur cine e in masura sa raspunda, am rugat-o pe Andreea, mamica adoptiva a unui baietel si mamica biologica a unei fetite sa ne spuna cum a fost in cazul lor:
pinterest
Sunt mama unei fetite si a unui baietel. Fetita este nascuta de mine si baietelul este adoptat. Intre ei este o diferente de 1 an si doua luni, fetita fiind mai mare. Cand a venit baietelul acasa, fetita avea 3 ani si 2 luni. Nu pot spune ca a fost usor. In primele 6 saptamani, fetita nu a avut nicio reactie, se purta ca si cand baietelul ar fi fost un vizitator ce urmeaza sa plece, apoi a inceput sa puna tot felul de intrebari (unde este mama lui, cand pleaca, daca putem sa il schimbam cu alt copil etc.). I-am reexplicat de vreo 10000... de ori ca baietelul acesta este fratele ei si ca va ramane definitiv si a urmat perioada de crize. Era absolut furioasa pe mine, pe noi si pe el. Nu a mancat nimic zile intregi, facea crize si se inchidea singura in camera (la nici 3 ani si jumate!!!). Noaptea refuza sa doarma singura. Pe baietel il agresa si ii spunea ca "nu ai nicio mama si nico tata". A durat vreo doua luni faza asta. Usor, usor a inceput sa accepte, apoi sa ii placa. Au inceput sa isi faca jocuri impreuna, sa aiba activitati comune, ba chiar sa ii ia apararea. In prezent lucrurile au intrat pe un fagas normal. Chiar, as putea spune, prin comparatie cu fratii naturali din jurul nostru, ca se inteleg foarte bine si ca se iubesc. Ei ii place sa fie leader, iar el o are pe ea ca punct de reper in tot ceea ce face. Analizand in urma, cred ca existenta fetitei in viata baietelului i-a facut adaptarea lui mai usoara, ea i-a fost si este cel mai bun terapeut. Iar pe ea,a invatat-o generozitatea, rabdarea, protectia si iubirea frateasca.
Nu te speria, sa cresti un copil e greu, sa ai doi copii este si mai greu. Toate lucrurile frumoase din viata noastra nu se obtin pocnind din degete. In plus, povestea noastra, e doar povestea noastra. Cu siguranta, la voi va fi altfel, dar la sfarsitul zilei vei fi la fel de obosita si fericita ca si mine ca ai copii minunati!